Impresii Cabana Diham(1300 m altitudine)

Cabana DihamAm plecat din Constanţa, dimineaţa, cu trenul de 5.25. Până în Buşteni. De acolo am avut noroc şi am prins un tractor-trenuleţ care ne-a dus cu 5 lei până la Cabana Gura Diham. Şi a fost bine, căci a fost doar un drum de asfalt, şerpuit, care ne-ar fi luat vreo 2 ore, prin soare, cu rucsace, nu prea uşoare, în spate. Aşa că am profitat de ocazie! Şi am trişat prima parte din drum. Un pic.

De la Cabana Gura Diham am luat-o pieptiş pe un drum prin pădure către Cabana Diham. Fruuumos! Greu – ca orice început de drumeţie cu un rucsac plin cu mâncare în spate… Dar frumooos!

Eram frântă când am ajuns la Diham! Mai mult eu decât Luluţă care nu avea stare… Aşa că, după ce ne-am cazat am plecat în drumeţie.

Am avut cameră cu pat dublu şi baie în cameră – lux în toată regula pentru o cabană! Camera era una cu mobilier vechi, de pe vremea lui Ceauşescu, cu un suport pentru TV care trona ciudat pe peretele din faţa patului – că televizor nu era… Dar aveam balcon cu vedere spre munţi… De unde am urmărit apusul… Şi duş cu apă caldă… Şi un pat curat. 35 de lei de persoană! Cabaniera – Mama Oara – e acolo de 35 de ani, uşor obosită şi blazată, dar foarte primitoare şi responsabilă. E cabanieră de 50 de ani şi e binecunoscută printre munţomani. Dimineată ne-a făcut cele mai bune ouă ochiuri pe care le-am mâncat vreodată! Ceaiul, însă, e duuulce! Prea dulce! Şi tot! Nu există ceai fără zahăr la cabană la Mama Oara… Dar are un gust plăcut de rom… care îmi amintea de ceaiul de la grădiniţă…

Odată cazaţi, ne-am luat aparatele şi am pornit în drumeţie – Şeaua Curmătura Armăsarilor, Poiana Pichetul Roşu – Cabana Diham. Superb traseu! Superbă panorama sus, la Curmătura Armăsarilor!

Seara, din cauza oboselii, muşchii îmi zvâcneau. Am adormit greu. Steluţul a adormit instant, aşa cum numai el ştie!

Dimineaţa urma să mai facem un traseu de încălzire până la Poiana Frăsinelului. L-am făcut, dar, sincer?! Nu a meritat… Traseul nu e cineştie ce – cobori într-una de la Cabana Diham pe un drum forestier pe lângă pădure. Iar poiana este… un platou plin cu văcuţe fericite, însorite, ocupate… Şi un văcar pus pe glume care ne-a invitat să ne cazam la el în rulotă, că are branză, şi urdă şi lapte proaspăt şi toate condiţiile! Dapoi, judecând după salopeta de fâş matlasată cu care era îmbrăcat în plină zi de august, cu fermoar descheiat până la bust… părea să nu prea aibe apă… Iar drumul de întoarcere a fost un urcuş continuu printr-o pădure întunecată, plină de noroaie, prin care nu se vedea mai nimic…

Urmează Cabana Mălăieşti

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *