Drumul de la Cabana Omu până la Sfinx e unul uşor. E cireaşa de pe prăjitură după 3 zile de urcat! Sigur, sunt şi mici porţiuni pe care ai de suit, dar nesemnificative faţă de ce fusese… Pot spune că e doar coborâre lină… Plăcută… Liniştitoare… E ca o regăsire după un Chatarsis…
Surpriza o ai când ajungi la Sfinx şi la Babe! Lumea roieşte pe acolo ca într-un furnicar! Aproape că nu poţi fotografia Sfinxul fără turişti. După liniştea de 3 zie trăită pe culmile munţilor, tot furnicarul acela te impresionează. Neplăcut…
Copiii mofturoşi… Părinţi nervoşi… Grupuri gălăgioase… Ţipete, urări în gura mare…
No, s-a nimerit că era si o mireasă pe acolo. Cu mirele şi cu fotograful după ea. Făceau poze şi filmări cu drona. De nuntă. Asta fu interesant. Ne-am delectat privind acţiunea.
Altfel, chiar e babilonie curată pe acolo…
Se pare că oricine poate urca cu telecabina de la Buşteni la Babele… Chiar şi cei care, sincer, nu o merită… Pentru că nu ştiu să se bucure de… liniştea acelui loc sacru… Vin acolo pentru că e uşor de ajuns… ca să se pozeze cu Sfinxul cu o bere în mână… Trist, dar adevărat…
Cei care vin dinspre Omul, sigur au în spate 2-3 zile de urcat prin munte, în linişte… Ei poartă culmea muntelui cu ei… Sunt tăcuţi şi contemplativi… Liniştiti şi curaţi…
Şi cotrobăie prin rucsac după ceva de ronţăit, că sunt rupţi de foame!
Iaca şi câteva impresii de pe munte.
